Cea de-a 10-a rundă a Ligii 1 programează astăzi ultimele două partide ale etapei.
De la ora 18:00, Gaz Metan va primi vizita celor de la Sepsi OSK, partida urmând a fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.
Cele două formații sunt despărțite de doar un punct în clasament. Cu 8 puncte în dreptul lor, covăsnenii ocupă locul 13, în timp ce ardelenii se află pe locul 14 cu 7 puncte.
Revirimentul pe care găzarii l-au dorit prin înlăturarea lui Mihai Teja și numirea lui Ilie Poenaru ca principal s-a produs mult mai repede decât s-ar fi așteptat cineva. Preluați de fostul tehncian al Academicii, medieșenii au învins runda trecută în deplasare Rapid, scor 2-1, iar la mijlocul acestei săptămâni s-au impus la Chiajna în 16-imile Cupei României cu Concordia, scor 1-0, calificându-se în următoarea fază a competiției.
Tot după o victorie cu 1-0 în Cupă vine și Sepsi OSK. Elevii lui Leo Grozavu au tranșat în favoarea lor la limită duelul de la Ovidiu cu Farul. În campionat însă, băieții „Leului” au rămas doar cu victoria din prima rundă cu Academica, scor 2-0.
Echipe probabile Gaz Metan – Sepsi OSK:
Gaz Metan: Vâlceanu – Gabriel Moura, Matricardi, Yuri, Velisar – Junior, Alceus – Horșia, Deaconu, Grădinaru – Morar
Sepsi OSK: Nicuzuly – Dimitrov, Mitrea, Ninaj, Ispas – Aganovic, Eder Gonzalez, Păun – Luckassen, Chunchukov, Bărbuț
De la ora 21:00, va avea loc Universitatea Craiova – Dinamo, partida urmând a închide runda a X-a din Liga 1.
Cele două formații sunt despărțite de șapte puncte în clasament, „juveții” fiind pe locul 10 cu 13 puncte în timp ce „câinii” ocupă locul 15 cu 6 puncte.
Cele două victorii de pe teren propriu din startul sezonului cu ilfovenii de la FC Voluntari și Academica, au rămas singurele pentru „alb-roșii” în Liga 1. În rest, Sorescu & co au colecționat eșecuri pe linie, numărul acestora ajungând la șapte, șase dintre acestea fiind consecutive, golaverajul fiind de 1-15! Vestea bună pentru fanii „câinilor” este că favoriții au trecut la limită la mijlocul săptămânii pe „Dan Păltinișanu” de Ripensia, scor 1-0, continuând astfel aventura în competiția KO din România. Și în Bănie, dinamoviștii vor fi conduși de pe bancă de Sorin Colceag, cel care a asigurat interimatul și în cupă dar și în eșecul cu FC Botoșani din weekend-ul trecut.
Tot după o victorie cu 1-0 în Cupa României vine și Universitatea Craiova. Oltenii și-au luat o bine meritată revanșă în fața campioanei, pe terenul căreia a cedat în runda precedentă din Liga 1 cu același scor. În propriul fief, „alb-albaștrii” au bifat trei victorii, o remiză și un eșec, acesta fiind înregistrat cu FC Botoșani, echipa momentului din fotbalul românesc, moldovenii reușind să întoarcă scorul după ce au fost conduș la pauză.
Echipe probabile Universitatea Craiova – Dinamo:
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, M. Constantin, Găman, Bancu – Vână, Nistor, Houri – Ivan, Koljic, Gustavo
Dinamo: Iliev – Sorescu, Ehmann, Grigore, Radu – Torje, Itu, Crețu – Moldoveanu, Ivanovski, Matei